Adrian a citit Watchmen

Două lucruri te izbesc în mod evident atunci când îţi plimbi privirea peste paginile cu împărţire metodică în serii de fix nouă imagini, de roman grafic clasic:

În primul rând, la iubitorii genului profund artistic şi/sau abstract, se naşte preconcepţia inspirată inevitabil de licenţa DC Comics că vor găsi aici în largi cantităţi superficialitatea specifică benzilor desenate comerciale lunare pentru tineri adolescenţi americani. Veţi fi însă surprinşi să aflaţi că profunzimea inimitabilă a acestei opere depăşeşte cu mult pe cea a aproape oricăruia (dacă nu chiar toate) dintre titlurile comerciale cu care DC ne-a obişnuit de-a lungul timpului.

Al doilea lucru ce va ieşi în evidenţă va fi modul în care acest roman a fost desenat. Totul, de la tipologii clasice de personaj à la anii ’80 până la culori folosite în mod excesiv şi costume bizar de extravagante ne pot face să gândim că Watchmen nu este cu nimic mai mult decât o altă clonă perfectă a unei banale benzi desenate înzorzonate cu excentricităţi menite doar să capteze atenţia, încaărcând planul vizual, aparent fără rost. Impresie complet greşită deoarece pot spune, cu mâna pe inimă, că nici un punctuleţ nu este desenat fără rost în întregul roman. Super eroii sunt conturaţi într-un mod excesiv de colorat cu scopul bine determinat de a crea o imagine a unor eroi ideali. Autorii pot astfel distruge complet şi ireversibil imaginea noastră de erou ideal încă din primul capitol, când o certitudine determinantă a acestui roman este stabilită concret: eroii au cazut victima suferinţelor ce întunecă viaţă de zi cu zi a oamenilor de pretutindeni, cum ar fi abuzul de alcool, depresia, violul şi violenţa extremă. Toţi acei eroi magnifici în splendoarea lor glorioasă au fost reduşi de suferinţe şi angoase umane la statutul neînsemnat al omului de rând. Poate unul din cele mai captivante conflicte ale acestui roman este punerea în evidenţă a vulnerabilităţii umane absolute a eroilor costumaţi.

Acţiunea are loc într-o lume în care visul american a devenit realitate, însă i-a înşelat pe toţi cei care au crezut în el. Şansa a făcut că în Statele Unite ale Americii un om de ştiinţă să devină o fiinţă omnipotentă în urma unui accident de laborator. Sună comun, însă clişeul se opreşte aici. Această fiinţă, numită sugestiv Dr. Manhattan, este singura fiinţă din lume dotată cu superputeri şi care, după ce îi va ajuta pe americani să câştige razboiul din Vietnam şi să-şi impună dominaţia politică pe scena mondială, va deveni elementul de echilibru al unei lumi aflate în plină cursă de înarmare nucleară.

Sovieticii şi Americanii construiesc arme nucleare într-o frenezie mânată de frica reciprocă şi singurul lucru care îi opreşte (sau mai degrabă intârzie) să apese butonul roşu este imprevizibilitatea acestei fiinţe aparent omnipotente. Astfel, atunci când Dr. Manhattan părăseşte brusc lumea noastră, situaţia politică a planetei atinge un punct critic şi sfârşitul pare iminent. În acel moment, eroii căzuţi vor face diferenţa, însă nicidecum printr-o renaştere grandioasă sau vreun ultim act de valoare supremă. În fazele incipiente totul pare incidental, dar finalul va evidenţia un plan ce va culmina cu un eveniment groaznic, un eveniment infiorător pe care super eroii noştri îl vor înfăptui.

Care este acest lucru atât de terifiant pe care super eroii noştri decăzuţi îl vor duce la bun sfârşit? În mod evident, este acel lucru pentru care trăiesc toţi super eroii : salvarea lumii.

Autorii fac dovada unui talent liric ce transcende graniţele captivantului şi devine absolut marcant. Împletirea magistrală a metaforelor cu caracter filosofic cu faptele ştiinţifice concrete şi ţesătura complicată a sentimentelor şi conflictelor umane, toate zugrăvite pe fundalul apocaliptic al unei lumi în pragul destrămării iminente transformă romanul grafic Watchmen într-o veritabilă operă de artă care marchează prin realismul şi credibilitatea ei absolută.

Vlad Adrian Capota

Watchmen de Alan Moore şi Dave Gibbons
Ed. Titan Books 2008

118 lei (hardcover)

85 lei (softcover)